Multă lume pune egal între cartofi şi mâncare nesănătoasă, doar pentru că, atunci când sunt prăjiţi, cartofii ating un indice glicemic foarte mare. Dar alte studii au dezvăluit că aceşti tuberculi ignoraţi în ultimul timp în favoarea altor rădăcinoase sunt mult mai hrănitori decât se crede în general.
CITEȘTE ȘI: Te ung pe… stomac! Uite ce să bei ÎNAINTEA unei mese copioase
Deşi foarte apreciaţi ca gust, cartofii sunt în ultimul timp evitaţi de către multe persoane. Dar aceştia sunt pe nedrept ignoraţi sau chiar demonizaţi de către adepţii curelor de slăbire şi ai dietelor disociate. Cercetările relevă că această legumă are o serie de beneficii pentru sănătate.
„Studiile au descoperit o mulţime de beneficii diferite ale cartofilor”, a remarcat profesorul Derek Stewart de la Institutul James Hutton (JHI) din Dundee, Scoţia. Acesta consideră chiar că este posibil să avem o perioadă destul de lungă o dietă numai din cartofi şi să rămânem destul de sănătoşi, datorită nutrienţilor pe care aceştia îi conţin. „Nu există multe legume despre care să poţi spune aşa ceva”, a adăugat profesorul, potrivit DailyMail.
De altfel, istoria o confirmă: cartoful a fost mult timp singura sursă de hrană a irlandezilor de rând şi “pâinea” acestora, până la Marea Foamete Irlandeză de la mijlocul secolului al 19-lea.
CITEȘTE ȘI: 2 Condimente pentru SCĂDEREA glicemiei
Profesorul Stewart, împreună cu Dr. Mark Taylor tot de la JHI, au publicat recent un raport despre cartofi şi nutrienţii care se găsesc în aceştia.
Cartofii conţin din plin vitamine, minerale, macro- şi micro-nutrienţi. Fiecare tubercul conţine potasiu, vitamina C, vitamina B6 şi vitamina B9. Cartofii sunt, de asemenea, bogaţi în carotenoizi, polifenoli şi fibre.
O serie de studii de epidemiologie care implică populaţii mari au dovedit, de asemenea, că un consum mare de cartofi nu poate fi legat de bolile cardiovasculare şi alte boli degenerative. Mai mult, rezultatele acestor studii au demonstrat că înlocuirea cărnii din alimentaţie cu legume şi cartofi aduce un risc mai scăzut de atac de cord. Alte cercetări au asociat consumul de cartofi cu îmbunătăţirea funcţiei cognitive la persoanele în vârstă.
Raportul Stewart-Taylor demonstrează că aceste legume nu sunt nici pe departe surse inferioare de nutrienţi, aşa cum consideră cele mai multe persoane. „Cartofii ar trebui reconsideraţi ca fiind o sursă de substanţe nutritive şi benefice. Reprezintă un aliment complet şi o parte importantă a dietei, pentru un bun aport nutriţional.”
CITEȘTE ȘI: OTRAVA care se vinde la liber în marile magazine. Culmea, românii chiar apreciază acest produs!
Raportul “Potato – O bază pentru alimentaţia umană şi beneficiile pentru sănătate” a fost finanţat de Consiliul pentru Dezvoltare Agricolă şi Horticultură (AHDB). Nu a fost încă publicat într-un jurnal ştiinţific.
Ceea a ce a atras faima proastă a cartofilor porneşte de la metodele de gătire. Cartofii pot fi fierţi, copţi sau prăjiţi, iar cea din urmă metodă este cea mai criticată.
De fapt, prăjirea sau gătirea la cuptor creşte indicele glicemic al cartofilor la 95, una dintre cele mai mari cifre de pe scala glicemică, depăşită doar de indicele glicemic al berii.
CITEȘTE ȘI: Alimentele care devin TOXICE dacă le încălzești
Dar cartoful in sine are un indice glicemic mediu, de 54, in timp ce cartofii dulci au IG de doar 50. Iată şi alţi indici glicemici, în funcţie de felul în care sunt gătiţi cartofii:
Cartofi fierţi cu sare: IG 65
Cartofi fierţi fără sare: IG 70
Piure de cartofi cu unt şi lapte: IG 80
Praful de piure de cartofi: IG 90
Indicele glicemic a fost descoperit iniţial în cadrul studiilor pentru şi despre diabet. Astfel, s-a constatat că un aliment care produce o creştere rapidă sau mare a nivelului de glucoză din sange are un indice glicemic ridicat. Prin urmare, multe diete au început să recomande alimentele cu IG mic pentru o alimentaţie sănătoasă, în slabire şi în prevenirea bolilor.
Introducerea conceptului de indice glicemic a condus la o confuzie generala privind legumele bogate în amidon (cartofi, orez), mulţi reducându-le sau chiar eliminandu-le complet din alimentaţie.
CITEȘTE ȘI: ALIMENTAȚIA îți influențează mirosul corporal. VEZI ce plante te ajută să ai un miros plăcut
Dar în complexul studiu al nutriţiei umane nu contează un singur factor: indicele glicemic, numărarea caloriilor sau asocierea şi disocierea alimentelor nu pot fi folosite separat. Cartofii care sunt consumaţi disociat de carne (adică NU odată cu aceasta) pot fi la fel de sănătoşi ca orice altă legumă.
Să mai ţinem cont şi că mineralele găsite în interiorul tuberculilor de amidon pot rezista la numeroase metode de gătit, spre deosebire de unele legume, care în urma preparării îţi pierd o bună parte din nutrienţi
Cercetătorii au adăugat, de asemenea, că tuberculii de cartofi vin cu un indice de saţietate ridicat în comparaţie cu alte alimente care au la fel de mulţi carbohidraţi.
CITEȘTE ȘI: Alimentul din DIETA JAPONEZĂ care te ajută să slăbești chiar și 2 kilograme pe zi
De asemenea, coaja cartofilor este extrem de hrănitoare, iar soiul Jersey Royal este favorit pentru conţinutul de nutrienţi din aceasta.
Cartofii figurează, de exemplu, pe lista garniturilor preferate la friptură ale lui Heston Blumenthal, iar celebrul chef ne sfătuieşte, de altfel, să prefierbem cartofii direct în coajă, înainte de prăjire sau coacere.